CUM ESTE POSIBIL CA O FEMEIE SA IA PENSIE DE HANDICAP DE CINCI ANI SI TOT DE ATUNCI SA LUCREZE IN ITALIA.ANGAJATA .VA ROG FACETI CERCETARILE DE RIGOARE,NUMELE RESPECTIVEI DOAMNE ESTE CHISEVESCU ELENA DI HOREZU
Am lucrat în Spania cu contract de munca 2 ani și 6 luni. Sunt pensionara și vreau sa știu ce acte trebuie sa am pentru a primi pensie din Spania la împlinirea vârstei de 65 de ani, vârstă de pensionare din Spania. Menționez ca împlinesc acest an în data de 9 iulie 65 de ani
”Clasificarea ISCED” reprezintă Clasificarea Internațională Standard a Educației. Aceasta fost adoptată de Conferința Generală a UNESCO în 2011 și este utilizată pentru a facilita comparația între sistemele naționale de educație, care diferă din punct de vedere al structurii și al conținutului programei de învățământ. O persoană se încadrează într-o categorie de studii dacă acesta este cel mai înalt nivel al studiilor absolvite de către respectiva persoană, la data intrării în operațiune. Mai multe detalii privind corespondența între sistemul educației naționale, Cadrul Național al Calificărilor și clasificarea ISCED se regăsesc la: http://www.anc.edu.ro/uploads/images/Legislatie/ISCED_2011_UNESCO_RO_final.pdf https://isj.vs.edu.ro/download/Harta-sistemului-educațional-corelat-cu-ISCED-si-CNC.pdf 2. ”Învățământul superior” se bazează pe învățământul secundar, caracteristice fiind activitățile de învățare în domenii specializate de educație. Are ca scop învățarea la un nivel înalt de co...
Pentru prezentarea generală a subiectului, vezi Wansait.com Ce este și cum funcționează ingineria socială? Tehnici de manipulare în ingineria socială Tehnicile de inginerie socială se bazează pe o varietate de metode de persuasiune și manipulare pentru a influența comportamentul victimelor și a le determina să dezvăluie informații sensibile sau să execute acțiuni dorite de atacator. Simpatia . Crearea unei relații de simpatie și conectare cu victima o face mai receptivă la mesajele manipulatorului și mai predispusă să-i acorde încredere. Reciprocitatea . Oamenii sunt mai predispuși să se conformeze solicitărilor, dacă simt că datorează ceva solicitantului. Dovada socială . Prezentarea de dovezi false (ex: mărturii, statistici) care sugerează că o anumită acțiune este acceptată sau recomandată de o majoritate, poate influența decizia victimei. Urgența . Crearea unui sentiment de urgență prin limitarea timpului disponibil pentru luarea unei decizii, poate determina victima să acțion...
MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI Adrese: - Sediul central: Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, Bucureşti, cod 010096 - Resurse minerale: str. D. I. Mendeleev, nr. 36-38, sec.1, Bucureşti, cod 010366 - Comert exterior - Str. Ion Câmpineanu nr. 16, sectorul 1, Bucureşti, cod 010036
CUM ESTE POSIBIL CA O FEMEIE SA IA PENSIE DE HANDICAP DE CINCI ANI SI TOT DE ATUNCI SA LUCREZE IN ITALIA.ANGAJATA .VA ROG FACETI CERCETARILE DE RIGOARE,NUMELE RESPECTIVEI DOAMNE ESTE CHISEVESCU ELENA DI HOREZU
RăspundețiȘtergereAm depus dosar de pensionare la limita de varsta pe data de17 07 2013 si nu am primit decizia de pensionare.Care este motivul si cit mai dureaza?
RăspundețiȘtergereSe pot transmit on-line acte pentru schimbarea adresei unui pensionar.in cadrul aceluiasi judet.
RăspundețiȘtergereAm lucrat în Spania cu contract de munca 2 ani și 6 luni. Sunt pensionara și vreau sa știu ce acte trebuie sa am pentru a primi pensie din Spania la împlinirea vârstei de 65 de ani, vârstă de pensionare din Spania. Menționez ca împlinesc acest an în data de 9 iulie 65 de ani
RăspundețiȘtergere