Fonduri europene - Măsura 6.4 - Activități neagricole în mediul rural
În 2021 submăsura 6.4 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole a fost una dintre cele mai așteptate, iar fondurile s-au epuizat din primele zile de înscriere. Bugetul sumbăsurii este de 100.000.000 euro. Au fost depuse 1149 de proiecte, cu o valoare totală de 250% față de buget. În teorie, existau mai multe runde de înscriere, în funcție de punctajul final al proiectelor, conform autoevaluării. Însă fondurile s-au suprascris de la prima rundă de înscriere. Practic, au putut fi înscrise în program numai proiecte ale companiilor care desfășoară și activități agricole și/sau care au o componentă importantă de mediu - cu profil de activitate productivă. vezi Ghidul sumbăsurii 6.4 AFIR PDF vezi mai jos Ghidul sumbăsurii 6.4 text Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole SCOPUL submăsurii este sprijinirea micro-întreprinderilor şi întreprinderilor mici din mediul rural, care își creează sau dezvoltă activități neagricole, astfel stimulând mediul