Evolutia comertului exterior al Romaniei in perioada 1991 - 2004
In perioada 1991-2004, exporturile au sporit de 5,4 ori, iar importurile de 5,2 ori. Creşterea s-a intensificat în perioada 2001-2004, nivelul estimat al exportului din acest an urmând a fi de 2,21 ori mai mare decât cel din 2000, iar al importului (fob) de 2,3 ori
Valorile cumulate pe perioada 2001-2004 evidenţiază de asemenea accelerarea creşterii. Comparativ cu perioada 1993-1996, indicii de creştere s-au situat la 132% pentru export şi import în perioada 1997-2000 şi la 244% la export şi 248% la import (fob) pentru perioada 2001-2004
Comerţul exterior a constituit un motor al creşterii economice, performanţele sale de creştere devansând pe cele ale altor indicatori macroeconomici, cum sunt produsul intern brut, producţia industrială, formarea brută de capital fix
Ponderea sectorului privat în export şi import este covârşitoare, situându-se în 2004 (date preliminare ianuarie-iulie) la 69% la export şi 75 la import. In 1991, sectorul privat deţinea o pondere de numai 16% în comerţul exterior, iar în 1996 de 51% la export şi 48% la import
La export, produsele textile şi îmbrăcămintea continuă să deţină primul loc şi în 2004, însă ponderea lor în totalul exporturilor s-a diminuat la 30,5%, faţă de 36% în 2000 şi 28,3% în 1996. Produsele industriei constructoare de maşini, inclusiv electrotehnice, au devenit a doua grupă ca importanţă (a treia în 1996) cu o pondere în ascensiune: 24,7% în 2004, comparativ cu 19,3% în 2000 şi 14,1% în 1996. In acelaşi interval se înregistrează o diminuare a ponderii în totalul exporturilor a metalelor, produselor chimice şi, în ultimii ani, a produselor agro-alimentare, în special ,sub efectul anilor agricoli nefavorabili.
La import, continuă să predomine importurile de maşini şi utilaje a căror pondere a ajuns la 33,2% în 2004 faţă de 31,5% în 2000 şi 27,6% în 1996. Pe locul doi se situează importurile de produse textile, urmare a specificului producţiei şi exportului în lohn. In acelaşi timp se diminuează importanţa relativă a importurilor de produse minerale, a căror pondere este în 2004 de 12,9% faţă de 23,5% în 1996.
Orientarea geografică a comerţului exterior arată concentrarea acestuia către Uniunea Europeană care deţine în prezent o pondere de 73,8% la export şi 65,4% la import, faţă de 54,2% şi respectiv 50,5% în 1995.
Gradul de deschidere a pieţelor prin acorduri de comerţ liber a constituit un factor de impulsionare a comerţului exterior şi s-a dovedit a fi un factor creator de comerţ, prin dezvoltarea economică sporind valorile de comerţ în special cu ansamblul ţărilor dezvoltate . Acordurile de comerţ liber au avut, în ultimii ani, un rol mai intens în impulsionarea exporturilor prin sporirea gradului de deschidere a pieţelor pentru oferta de export .
Importanţa primilor 10 parteneri comerciali ai României este în creştere, îndeosebi la export, aceştia cumulând în 2004 74,3% din export şi 67,1% din import, faţă de 63% şi, respectiv 69% în 1996. Se remarcă, în special în partea a doua a acestui grup, apariţia unor noi ţări faţă de 1996 în această categorie.
(date oferite in 2004 de grupul de analize din Departamentul de Comert Exterior din cadrul Ministerului Economiei si Comertului)
Comentarii
Trimiteți un comentariu